Desenul familiei

Testele proiective sunt teste psihologice bazate pe imagini, nu pe întrebări. Unul dintre cele mai cunoscute și utilizate este “desenul familiei”, folosit de către majoritatea psihologilor din întreaga lume.

Interpretarea acestui test nu este dificila, ea poate fi chiar intuitiva și ajuta specialiștii din domeniul educației sa identifice destul de ușor care este persoana fata de care copilul este mai atașat emoțional, cu cine ar putea fi copilul in conflict, pe cine respinge, care este locul sau in cadrul familiei. Aceste aspecte reies in general din poziționarea in pagina și prin caracteristicile pe care cei mici le utilizează.

Intuitiv, pentru oricine se uita pe desen, va ieși in evidentă personajul semnificativ care va fi identificat după următoarele caracteristici:

– persoana este desenata prima, in partea stânga, pe primul plan

– este mai înaltă și mai voluminoasa decât altele

– este realizată cu mai multa atenție, in detaliu

-restul personajelor sunt orientate către ea, se uita la ea

Pe de alta parte, persoana mai puțin valoroasa, se poate evidenția in desen ca fiind cea mai mică dintre toți, desenata ultima la rând sau la distanță de alte personaje, poate fi tăiată cu creionul sau stearsa cu guma.

Dinamica relațiilor dintre personajele din desen poate fi observată prin: dacă se țin de mâna sau nu, dacă stau cu spatele unul fata de celălalt sau dacă sunt desenate alături.

Acestea sunt aspecte pe care copilul le observa in viața și le menționează prin desen.

Modul in care copilul se desenează pe el însuși, proiectează atitudinea lui fata de sine, in raport cu ceilalți. De exemplu, un copil poate adauga alte persoane sau animale, pentru a umple golul pe care îl simte in viața reala, astfel își exprima insuficienta unei comunicări apropiate și necesitatea de a avea un partener de joaca cu care ar putea sa comunice.

Modul de reprezentare al părinților: De obicei părinții sunt desenați împreuna. Un exemplu frecvent este cel al copilului, ai cărui părinți sunt separați, care locuiește cu unul dintre ei, dar pe care ii desenează împreuna; in acest mod, copilul exprima dorința sa ca și legătura dintre cei doi părinți sa se restabilească. Dacă cel mic desenează un singur părinte, inseamana ca el accepta situația reala. Distanță dintre figurile părinților reprezintă dorințele inconștiente ale copilului. Când copilul își vede unul dintre părinți ca fiind o figura dominatoare, agresiva, el are tendința sa îl creioneze de dimensiuni mai mari, parintele perceput amenințător poate fi completat cu mâini mari, și invers pentru parintele slab, mâinile pot fi mici sau pot lipsi.

In ansamblu, “ desenul familiei “ reprezintă un instrument valoros care poate fi destul de ușor de folosit in cunoașterea copiilor, atât de către specialiștii din educație, care interacționează cu cei mici, cât și de părinți, pentru a observa nuanțele pe care nu le pot observa in interacțiunile zilnice.